Grădina care cere cel mai puțin de lucru în zona noastră nu e cea cu cele mai multe plante „rezistente", ci cea cu plante potrivite locului. Iar locul e clar: veri lungi și uscate, vânt pe câmp deschis, ierni cu ger, pământ greu și, de cele mai multe ori, cu calcar.

O precizare înainte de listă, pentru că e partea pe care cataloagele o sar.

„Rezistentă la secetă" înseamnă după ce s-a prins

Nicio plantă nou plantată nu e rezistentă la secetă. Rezistența vine din rădăcini adânci, iar rădăcinile adânci se fac în doi ani, cu udare corectă: rar și mult, prin picurare, ca apa să coboare și rădăcina să o urmeze.

Udată zilnic, puțin, chiar și cea mai rezistentă plantă își ține rădăcinile la suprafață și se usucă la prima săptămână de caniculă în care pleci de acasă. Principiul e același ca la gazon, explicat în Când și cât se udă gazonul.

Arbori

Jugastrul (Acer campestre). Arțarul nostru de câmp. Suportă seceta, vântul și pământul greu, se poate ține și ca arbore mic, și ca gard viu.

Mojdreanul (Fraxinus ornus). Un frasin mic, spontan în Dobrogea și în sud-vestul țării, cu flori albe, parfumate, în mai. Suportă bine căldura și solul cu calcar.

Teiul argintiu (Tilia tomentosa). Mai rezistent la căldură și uscăciune decât teiul obișnuit. Pentru o curte mare, unde ai loc de un arbore de umbră.

Glădița (Gleditsia triacanthos). O vezi peste tot în Bărăgan, pe marginea drumurilor, tocmai pentru că rezistă. Pentru grădină se aleg soiurile fără spini. Are frunza fină, care lasă lumină sub ea, așa că gazonul de dedesubt nu suferă.

Salcâmul japonez (Styphnolobium japonicum). Suportă căldura și seceta, înflorește târziu, în iulie–august, când puține altele mai înfloresc.

Arbuști

Scumpia (Cotinus coggygria). Crește spontan în Dobrogea, pe coaste uscate și calcaroase. Florile fac un nor rozaliu vara, iar frunzele se înroșesc toamna. Probabil arbustul cel mai potrivit pentru zona noastră.

Sălcioara (Elaeagnus angustifolia). Frunză argintie, rezistă la secetă, la vânt și la sol sărăturos. E plantată de mult ca perdea de protecție pe câmp. Bună pentru un colț spre drum sau spre vânt.

Cătina roșie (Tamarix). Arbust cu flori roz, fine, care suportă seceta, vântul și solurile sărăturoase. Se taie anual, ca să rămână des.

Hibiscusul de grădină (Hibiscus syriacus). Înflorește din iulie până în septembrie, exact în căldura mare, și se descurcă bine după ce s-a prins.

Lavanda rusească (Perovskia) și lavanda. Ambele vor soare plin și pământ care nu ține apa. Pe argilă grea se plantează pe un strat ușor ridicat, altfel le putrezește rădăcina iarna — nu seceta le omoară, ci umezeala.

Perene și ierburi ornamentale

Salvia de grădină (Salvia nemorosa), iarba-mâței (Nepeta) și coada-șoricelului (Achillea) înfloresc lung, suportă soarele și seceta și revin în fiecare an. Tăiate după prima înflorire, înfloresc a doua oară.

Sedumul (Hylotelephium) își ține apa în frunze și înflorește toamna, când grădina începe să se stingă.

Colilia (Stipa). Iarba argintie care se mișcă în vânt crește oricum în ce a rămas din stepa Bărăganului. E cel mai local lucru pe care îl poți pune într-o grădină de aici.

Iarba-albastră (Festuca glauca) și Pennisetum dau textură tot anul și nu cer aproape nimic după primul an.

Irisul de grădină (Iris germanica) și yucca (Yucca filamentosa) sunt plantele din grădinile bunicilor, și nu întâmplător: rezistă la tot.

Ce evităm, chiar dacă se vinde peste tot

Molidul. Într-o curte din câmpie e un pariu pe care îl pierzi în câțiva ani: suferă la căldură, se usucă de jos în sus și face loc dăunătorilor.

Mesteacănul. Are rădăcini superficiale și cere umezeală constantă. Verile noastre îl usucă la vârf.

Azaleele, rododendronii, hortensiile albastre. Vor pământ acid și umbră umedă. În pământul alcalin din zonă se îngălbenesc, oricât le-ai uda.

Laurul și buxusul în locuri expuse. Laurul se arde la vântul de iarnă, buxusul e atacat de molie. Detalii în articolul despre gardul viu în Bărăgan.

Grupează plantele după apă

Cea mai simplă regulă de proiectare pentru o grădină economică: plantele cu aceleași nevoi stau împreună, pe aceeași zonă de udare. Gazonul pe aspersoare, arbuștii și perenele pe picurare, iar zona cea mai uscată — lângă alee, spre sud, lângă zid — cu plantele care nu cer aproape nimic. Așa nu uzi lavanda cât gazonul și nici nu lași hibiscusul la regimul colilei.

Mulciul și mai puțin gazon

Două lucruri economisesc mai multă apă decât orice alegere de plantă.

Mulciul. Un strat de 5–7 cm de scoarță sau de pietriș peste straturi ține umezeala în pământ, ține pământul mai rece și oprește buruienile. Se pune după plantare și se completează la un an-doi.

Mai puțin gazon. Gazonul e partea cea mai însetată a oricărei grădini. Nu trebuie scos, dar merită ținut acolo unde calci efectiv — locul de joacă, drumul spre poartă — iar restul suprafeței dat plantelor. Cum se împarte o grădină astfel, de la teren la plantare, vezi la amenajarea completă.

Pe scurt

Alege plante obișnuite cu pământul și cu vara de aici, udă-le corect doi ani, pune mulci și ține gazonul doar unde îți trebuie. Din al treilea an, grădina ta va cere mai puțină apă decât gazonul vecinului.